ANUNȚ ÎNSCRIERE AVOCAȚI ÎN CADRUL PROIECTULUI FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA – ediția a II- a
„Avocatul promovează şi apără drepturile, libertățile şi interesele legitime ale omului.”
Profesia de avocat a fost și este preocupată de conștientizarea la nivelul opiniei publice a drepturilor și libertăților pe care fiecare cetățean le are.
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a urmărit constant subiectul promovării și cultivării educației juridice, a susținut proiectele care s-au derulat în școli de către profesioniști ai dreptului, a încercat să promoveze performanța în domeniul dreptului și accesul la justiție pentru fiecare cetățean.
FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA, proiect inițiat de UNBR și implementat de avocații voluntari din barourile din România, reprezintă un vector de promovare a acestor preocupări permanente. Colaborarea avută în ultimul an cu Ministerul Educației, cu inspectoratele școlare și cu Inspectoratul General al Municipiului București, dar în special cu școlile și cu profesorii este o bază solidă pentru ceea ce ne propunem pentru viitor.
Întrucât prima parte a proiectul a fost un real succes, si pentru că este nevoie de educație juridică în școli, proiectul va continua pe 2 paliere. La clasele unde s-au desfășurat cele 5 module, vom mai susține 3 teme, cu materiale pregătite care ne vor fi puse la dispoziție.
Cel de al doilea palier, pentru clasele sau școlile noi, vom relua temele vechi și vom continua cu cele noi.
Temele abordate în prima parte a proiectului au fost și sunt de actualitate, respectiv informații despre profesiile juridice, rolul fiecărui profesionist al dreptului, distincția dintre norme juridice si norme sociale, despre bullying si alte agresiuni, despre infracțiunile de violență, despre infracțiunile privitoare la viața sexuală, despre infracțiunile informatice.
Temele din partea a doua a proiectului vor fi :de la drepturi si libertăți la infracțiuni în mediul online, eu, proprietatea si banii, drepturile si obligațiile mele de zi cu zi.
Întregul proiect se realizează cu participarea voluntară și neremunerată a avocaților selectați și a echipei de organizare.
Se pot înscrie avocații care îndeplinesc următoarele condiții:
- Sunt avocați definitiv;
- Se bucură de o bună reputație socio-profesională;
- Nu au sancțiuni disciplinare primite în ultimii 5 ani;
- Nu înregistrează restanțe la plata taxelor și contribuțiilor profesionale.
Selecția avocaților voluntari în proiect se va realiza de către Consiliul Baroului Suceava cu avizul coordonatorului de proiect până la data de 20.09 .2022.
Înscrierea se va face la adresa de e-mail: contact@baroul-suceava.ro sau prin cerere depusă personal la barou în perioada 05.09.2022 – 20.09.2022.
Coordonator proiect
Avocat
Oana Tîrnovan